Jainismul este una din marile religii ale Indiei cu milioane de
aderenti, zeci de mii fiind raspinditi in toata lumea. Nonviolenta fata
de oameni si fata de animale este una dintre contributiile fundamentale
ale Jainismului la filozofia lumii.Conform biologilor jaini, pe pamint traiesc 8,4 milioane de specii vii.
Aceasta lista a speciilor incredibil de lunga a fost intocmita de jaini
in urma cu 2000 de ani. Ei includ pe aceasta lista vulturii, lebedele,
balenele, tigrii, elefantii, serpii, viermii, bacteriile, ciupercile,
aerul, apa, focul, pietrele, si tot ce este natural si viu. Jainii sunt
animisti – pentru ei tot ce este natural este viu, si orice forma de
viata este sacra. Orice rau facut oricarei fiinte trebuie evitat sau
minimizat. Bineinteles, sustinerea unei forme de viata depinde de
moartea alteia, de aceea adeptilor Jainismului li se cere sa limiteze a
lua viata la cat sa-si asigure supravietuirea.
Fiintele umane sunt doar una din cele 8,4 milioane de specii. Nu au mai
multe drepturi decat alte specii. Toate fiintele vii, umane sau altele
decat cele umane, au acelasi drept la viata. Nu numai ca oamenii nu au
drepturi absolute – de a lua, controla, sau subjuga celelalte forme de
viata – dar au obligatii in plus de a practica nonviolenta si de a avea o
atitudine modesta in fata fenomenului misterios, magnific, abundent si
extraordinar al lumii vii. Animalele au suflet, au constiinta, sunt cunostintele si rudele noastre,
sunt stramosii nostri. Vor sa traiasca la fel cum dorim si noi; au
sentimente si emotii. Stiu ce e iubirea si patima; se tem de moarte cum
ne temem si noi. Instinctul lor de a trai nu este mai prejos decat al
nostru. Dreptul lor la viata este fundamental, la fel cum este si pentru
oameni.
Mahavira care a trait in urma cu 2600 de ani a revigorat religia jainista asa cum este practicata astazi. Dragostea nu este dragoste fara dragostea pentru animale, conform
invataturilor Jainismului. Ce fel de compasiune este aceea care adora
si se inchina vietii umane, dar ignora uciderea animalelor? Aceasta este
provocarea Jainismului.Mahavira s-a numit Jina, insemnind ca si-a infrant inamicii interiori:
eul, mandria, mania si inselaciunea. Adeptii lui Jina s-au numit Jaini.
Mahavira, nascut print, a realizat ca viata inseamna mai mult
decat goana nesfarsita dupa celebritate, bogatie si putere. De fapt,
celebritatea, bogatia si puterea sunt cele care aduc ‘nefericirea’. Ele
creaza spaima si ingradesc libertatea. Aceasta notiune nu s-a bazat pe
teorii filozofice sau intelectuale, ci mai degraba pe propria
experienta. S-a retras in padure, parasindu-si regatul, in cautarea
intelepciunii, eliberarii si iluminarii. Dupa o lunga viata de meditatie
si contemplare, Mahavira a ajuns la concluzia ca exista 3 elemente
esentiale care aduc eliberarea sufletului. El le-a numit ahimsa
(nonviolenta), sanyama (simplitatea) si tapas (austeritatea).
Ahimsa (nonviolenta)
Mahavira a spus ca nonviolenta trebuie sa inceapa in
minte. Daca in minte nu exista compasiune, nonviolenta nu este posibila.
Daca cineva nu are liniste in lumea lui interioara, nu poate practica
nonviolenta in lumea exterioara. Daca in mintea lui condamna alti oameni
insa gura lui spune vorbe dulci, atunci aceea nu este nonviolenta.
Semintele nonviolentei traiesc in constiinta fiecaruia. de aceea a-ti
pastra constiinta pura este o parte esentiala a nonviolentei jainiste.
Constiinta curata este constiinta care nu este corupta, contaminata si
diluata de dorinta de a-i controla pe ceilalti.
De ce suntem violenti? Jainii ar raspunde ca asta se intampla
pentru ca oamenii vor sa-i controleze pe ceilalti. Oamenii spun: ”Tot ce
este aici este al nostru. Aceasta lume exista pentru folosul nostru.“
Cei care consuma carne spun: “Animalele si pestii exista pentru a fi
mancarea noastra.” Totul este pentru noi si noi suntem stapanii lumii.
Aceasta este violenta mintii care duce la violenta fizica.
Mahavira a vazut lumea ca pe un loc sacru. Pasarile, florile,
fluturii si copacii sunt sacri; riurile, solul si oceanele sunt sacre.
Viata ca un tot este sacra. Toate interactiunile noastre cu alti oameni
si cu lumea naturala trebuie sa se bazeze pe aceasta incredere sacra, pe
reverenta profunda pentru tot ce este viata. Nonviolenta mintii trebuie
tradusa in nonviolenta vorbei.
Vorbirea rea, dura, neadevarata, inutila, neplacuta si ofensiva
este violenta. Folosirea cu indemanare a limbajului este o indemanare
sacra. Mahavira a insistat ca noi trebuie sa-i intelegem pe ceilalti
inainte de a vorbi. Limbajul poate sa exprime doar un adevar partial; de
aceea nonviolenta este ghidul esential al cuvintelor pe care le rostim.
In acest context, Mahavira a dat tacerii o valoare foarte mare. Un
calugar jain este numit muni, insemnand ‘cel tacut’.
Nonviolenta mintii si a vorbirii duce la noviolenta actiunii.
Scopul nu poate justifica mijloacele. Mijloacele trebuie sa fie
compatibile cu scopurile. De aceea, toate actiunile umane trebuie sa fie
prietenoase, neagresive, sa aiba compasiune. Nu provocati rau. Fara
daca si dar. Fara compromis. Nonviolenta lui Mahavira este dragostea
neconditionata fata de toate fiintele.
Aceasta nonviolenta este principiul suprem al Jainismului. Toate
celelalte principii isi au originea in nonviolenta. Nonviolenta este
inceputul si sfarsitul. Intrucat tot ce e viata e sacru (all life is
sacred) nu putem sa incalcam sau sa profitam de acele forme de viata
care ar putea fi mai slabe decat noi. Ahimsa este mai mult decat
“Traieste si lasa sa traiasca”: este “Traieste si iubeste.”
Sanyama (Simplitatea si traiul cumpatat)
Al doilea principiu este sanyama, insemnand simplitate, autocontrol, suficienta si frugalitate.
Sanyama inseamna a te multumi cu mai putin. Ideea ca orice am
avea, sau oricat am avea nu este niciodata de ajuns este sursa
suferintei. Jainilor li se cere sa treaca de la “din ce in ce mai mult”
la “suficient”.
Pentru Jaini nu exista lipsuri in lume. Exista abundenta
Naturii. Doar cand vrem sa stapanim, sa controlam si sa detinem, cream
lipsa. Pentru ca niciodata nu putem stapani totul, vom dori mereu mai
mult. Acest simt posesiv este sursa lipsurilor. In momentul in care
suntem multumiti, si nu dorim sa controlam si sa posedam, avem
abundenta.
Paradoxal, aceasta abundenta, conform Jainismului, este
accesibila doar celor care invata sa traiasca in limitele a ceea ce le
este necesar.
Tapas (Practica spirituala a purificarii, austeritatii, sacrificiului si postului)
Principiul tapas sau autopurificarea reprezinta una din cele
mai semnificative contributii ale Jainismului. Cand oamenii isi purifica
corpul fizic, au nevoie sa-si purifice si sufletul. Gandurile rele
polueaza mintea. Ego-ul, lacomia, mandria, mania si frica contamineaza
constiinta. Sufletul sufera din cauza dorintelor, atasamentului si
angoaselor. Asa ca Mahavira a conceput cai pentru purificarea mintii,
sufletului si constiintei si le-a numit tapas.
Postul, meditatia, restrictiile, pelerinajul si a fi in
serviciul celorlalti intra in categoria tapas. Este un fel de exercitiu
al sufletului pentru a-ti tine lumea interioara curata si sanatoasa.
Exista 4 practici la care aspira fiecare Jain pentru atingerea
libertatii interioare.
Prima este satya (adevarul), care inseamna
intelegerea sensului adevarat al existentei si a naturii adevarate a
sinelui. Inseamna a intelege realitatea asa cum este si a trata
realitatea cu onestitate, vazand lucrurile asa cum sunt fara a le judeca
drept bune sau rele. Inseamna “Sa nu minti’ in sensul sau adevarat:
nu-ti crea iluzii despre tine insuti. Priveste adevarul fara frica.
Lucrurile sunt asa cum sunt. A fi fidel adevarului merge dincolo de
constructii mentale si realizeaza existenta asa cum este.
A trai in spiritul adevarului inseamna sa evitam a manipula
oamenii sau natura pentru ca nu exista doar un singur adevar pe care
mintea sa-l poata cuprinde sau limbajul sa-l poata exprima. A fi in
spiritul adevarului inseamna a fi modest si deschis noilor descoperiri,
acceptand ca nu exista descoperire finala sau decisiva. Adevarul este
ceea ce este: acceptati ceea ce este asa cum este, vorbiti despre el asa
cum este, si traiti-l asa cum este. Orice individ sau grup care pretind
ca stiu tot adevarul este implicat prin definitie in neadevar.
In cele din urma existenta este un mare mister.
A doua practica este asteya (sa nu furi) ceea ce inseamna a te
abtine de la a dobandi bunuri sau servicii peste nevoile esentiale. Este
dificil sa stii care sunt nevoile esentiale, deci religia jainilor cere
sa evaluam, sa examinam si sa chestionam, zi de zi, ce este trebuinta
si ce este lacomie. Diferenta intre necesitate si lacomie poate fi
confuza si de aceea examinarea necesitatii trebuie facuta cu onestitate.
Principiul asteya presupune ‘sa nu furi’. Acceptiunea acestui
termen in Jainism merge dincolo de orice definitie legala. Daca luam de
la natura mai mult decat ceea ce ne satisface o nevoie, noi furam de la
natura. De exemplu a defrisa in intregime o padure poate fi vazuta ca o
incalcare a drepturilor naturii si ca un furt. Asemanator, a lua de la
societate sub forma locuintei, hranei si imbracamintii in plus fata de
cerintele esentiale ale unui individ inseamna a priva alti indivizi si
astfel este furt.
Daca epuizam resursele finite intr-un ritm mai mare decat se pot
acestea reface, atunci furam de la generatiile viitoare.
Jainii ar da mai intai, si pe urma ar lua. A lua inainte de a da inseamna ‘a fura’.
A treia practica este bramacarya. Principiul a fost strans legat
de conduita sexuala corecta: bramacarya este dragoste fara pofte.
Pentru calugari,bramacarya inseamna abstinenta totala, iar pentru laici
inseamna fidelitate in casatorie. Orice ganduri, discutii sau acte care
injosesc, depreciaza si abuzeaza trupul sunt impotriva principiului
bramacarya. Trupul este templul fiintei pure si de aceea nici o
activitate nu trebuie sa profaneze templul trupului.
Al patrulea principiu este aparigraha (nonposesivitatea), care
inseamna nonacumularea de lucruri materiale. Daca nimeni nu
tezaurizeaza, detine, poseda sau acumuleaza, atunci nimeni nu va fi
privat. Aparigraha inseamna a imparti si a trai fara ostentatie si fara a
afisa bogatia. Hainele, hrana si mobilele trebuie sa fie simple,
elegante dar minime. “Simplu in mijloace, bogat in scopuri” este
practica jainista. Daca petrecem prea mult timp avind grija de posesiuni
nu mai avem timp pentru a avea grija de suflet.
Aparigraha inseamna sa nu dobandesti ceea ce nu este necesar,
recunoscand ca orice dobandesti iti va crea obligatii puternice.
Eliberati-va de achizitiile neesentiale si veti fi liberi. Pentru jaini
este un imperativ moral sa traiasca simplu pentru ca altii sa poata pur
si simplu trai.
Exista circa patru milioane de jaini, cei mai multi in nord
vestul Indiei. In afara Indiei jainii traiesc in Africa de Est, Marea
Britanie si Statele Unite. Aproape toti acestia au origini indiene.
Jainii nu-i convertesc pe ceilalti la religia lor. Ei cred ca nu exista
un singur adevar, exista multe adevaruri. Acest sistem al adevarurilor
multiple este cunoscunt ca Anekant care inseamna pe scurt nu doar o
singura concluzie, nu doar o singura realitate, nu doar un singur zeu.
Jainismul diferă de multe alte religii (de cele mai multe, de fapt) prin crezul său profund original în privinţa divinităţii: fiecare
suflet este, potenţial, divin. Nu există nici o Fiinţă Supremă care să
fi creat, să păstreze sau să aibă puterea de a distruge Universul;
acesta există, pur şi simplu, şi nu are nici început, nici sfârşit. Fiecare fiinţă vie are un suflet şi fiecare poartă, încă de la naştere, putinţa de a deveni o zeitate.
Sufletul omului poate fi imperfect, nu îndeajuns de evoluat, aflat
încă pe calea lungă ce duce spre desăvârşirea spirituală, dar scânteia
divinităţii există în el, iar omul e singur responsabil de ceea ce face
cu acest suflu divin cu care s-a născut. Fiecare trebuie să se
străduiască, în viaţă, ca prin practicarea Cunoaşterii Drepte, a Purtării Drepte şi a Viziunii Drepte (numite Cele Trei Nestemate ale Jainismului) să urce pe scara evoluţiei spirituale
Jainismul se remarcă şi printr-o viziune originală asupra conceptului de
karma. Dacă în alte religii indiene, karma reprezintă faptele/acţiunile
noastre şi efectele lor în viaţa prezentă şi în cele viitoare,
jainiştii consideră karma drept un soi de praf invizibil, care se prinde
de suflet, atras de ceea ce face omul, de ceea ce spune şi chiar de
ceea ce gândeşte. De aceea, învăţătura jainistă predică abţinerea chiar
de la gândurile negative despre ceilalţi: gândind rău despre altul, vei
suferi tu însuţi o sporire a cantităţii de karma negativă. Iar
emanciparea - eliberarea sufletului - este văzută că o curăţare de toată
această karma "rea", care încarcă sufletul, împiedicându-l să acceadă
la divinitate. Vestea bună este că orice om are puterea - prin
strădanie, fireşte - de a se scutura de povară karmică, îndreptându-se
spre iluminare sufletească.
Călătoria spirituală porneşte de la admiterea existenţei a două feluri de suflete: cele "pământeşti" sau "lumeşti" (samsarin)
care n-au reuşit încă să se lepede de karma, fiind încătuşate încă de
lanţurile care le leagă de lumea înconjurătoare, şi cele "eliberate" (siddha),
care s-au desprins de constrângerile lumii, din ciclul temporal al
vieţii şi al morţii şi astfel devin libere, învingând spaţiul şi timpul.
Sufletele lumeşti se incarnează sub felurite forme în cursul călătoriei
lor prin timp: umană, sub-umană (animale, plante), supraumană (zeităţi)
sau demonică.
Spre deosebire de alte religii, doctrina jainistă afirmă că omul
trebuie să realizeze singur această creştere spirituală, ce culminează
cu atingerea statutului zeiesc. Nici un ajutor divin nu îi va fi
acordat, nici un fel de "har divin" nu va pogorî asupra lui. Omul şi
numai el singur e răspunzător de acţiunile sale şi de ceea ce va deveni.
Se spune că bibliotecile cele mai vechi din India sunt jainiste, iar
printre adepţii acestei religii există dintotdeauna cel mai mare
procentaj de ştiutori de carte - poate pentru că în sânul jainismului
există o îndelungată tradiţie a studiului, care a dat Indiei mari
învăţaţi.
E o religie cu multe aspecte fascinante, de la viziunea cosmologică
proprie, până la practicile ascetice care includ postul negru o zi pe
săptămâna şi pot culmina cu "postul până la moarte", un obicei care a
stârnit în ultima vreme controverse. E vorba despre practica numită Santhara sau Sallekhana
-- micşorarea treptată a cantităţilor de hrană şi apă, într-o perioadă
îndelungată (care poate ajunge şi la 10-12 ani) până când cel care
doreşte să se scuture, astfel, de toată karma se stinge de inaniţie. Ar
fi complet greşit s-o numim sinucidere lentă; acesta e un concept
occidental, cu conotaţii negative, în vreme ce Santhara e considerată, în religia Jain, înălţătoare, sfântă, plină de demnitate şi vrednică de laudă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu