Jainismul

Jainismul este una din marile religii ale Indiei cu milioane de aderenti, zeci de mii fiind raspinditi in toata lumea. Nonviolenta fata de oameni si fata de animale este una dintre contributiile fundamentale ale Jainismului la filozofia lumii.Conform biologilor jaini, pe pamint traiesc 8,4 milioane de specii vii. Aceasta lista a speciilor incredibil de lunga a fost intocmita de jaini in urma cu 2000 de ani. Ei includ pe aceasta lista vulturii, lebedele, balenele, tigrii, elefantii, serpii, viermii, bacteriile, ciupercile, aerul, apa, focul, pietrele, si tot ce este natural si viu. Jainii sunt animisti – pentru ei tot ce este natural este viu, si orice forma de viata este sacra. Orice rau facut oricarei fiinte trebuie evitat sau minimizat. Bineinteles, sustinerea unei forme de viata depinde de moartea alteia, de aceea adeptilor Jainismului li se cere sa limiteze a lua viata la cat sa-si asigure supravietuirea.

Fiintele umane sunt doar una din cele 8,4 milioane de specii. Nu au mai multe drepturi decat alte specii. Toate fiintele vii, umane sau altele decat cele umane, au acelasi drept la viata. Nu numai ca oamenii nu au drepturi absolute – de a lua, controla, sau subjuga celelalte forme de viata – dar au obligatii in plus de a practica nonviolenta si de a avea o atitudine modesta in fata fenomenului misterios, magnific, abundent si extraordinar al lumii vii. Animalele au suflet, au constiinta, sunt cunostintele si rudele noastre, sunt stramosii nostri. Vor sa traiasca la fel cum dorim si noi; au sentimente si emotii. Stiu ce e iubirea si patima; se tem de moarte cum ne temem si noi. Instinctul lor de a trai nu este mai prejos decat al nostru. Dreptul lor la viata este fundamental, la fel cum este si pentru oameni.

Mahavira care a trait in urma cu 2600 de ani a revigorat religia jainista asa cum este practicata astazi. Dragostea nu este dragoste fara dragostea pentru animale, conform invataturilor Jainismului. Ce fel de compasiune este aceea care adora si se inchina vietii umane, dar ignora uciderea animalelor? Aceasta este provocarea Jainismului.Mahavira s-a numit Jina, insemnind ca si-a infrant inamicii interiori: eul, mandria, mania si inselaciunea. Adeptii lui Jina s-au numit Jaini.
Mahavira, nascut print, a realizat ca viata inseamna mai mult decat goana nesfarsita dupa celebritate, bogatie si putere. De fapt, celebritatea, bogatia si puterea sunt cele care aduc ‘nefericirea’. Ele creaza spaima si ingradesc libertatea. Aceasta notiune nu s-a bazat pe teorii filozofice sau intelectuale, ci mai degraba pe propria experienta. S-a retras in padure, parasindu-si regatul, in cautarea intelepciunii, eliberarii si iluminarii. Dupa o lunga viata de meditatie si contemplare, Mahavira a ajuns la concluzia ca exista 3 elemente esentiale care aduc eliberarea sufletului. El le-a numit ahimsa (nonviolenta), sanyama (simplitatea) si tapas (austeritatea).

Ahimsa (nonviolenta)

Mahavira a spus ca nonviolenta trebuie sa inceapa in minte. Daca in minte nu exista compasiune, nonviolenta nu este posibila. Daca cineva nu are liniste in lumea lui interioara, nu poate practica nonviolenta in lumea exterioara. Daca in mintea lui condamna alti oameni insa gura lui spune vorbe dulci, atunci aceea nu este nonviolenta. Semintele nonviolentei traiesc in constiinta fiecaruia. de aceea a-ti pastra constiinta pura este o parte esentiala a nonviolentei jainiste. Constiinta curata este constiinta care nu este corupta, contaminata si diluata de dorinta de a-i controla pe ceilalti.

De ce suntem violenti? Jainii ar raspunde ca asta se intampla pentru ca oamenii vor sa-i controleze pe ceilalti. Oamenii spun: ”Tot ce este aici este al nostru. Aceasta lume exista pentru folosul nostru.“ Cei care consuma carne spun: “Animalele si pestii exista pentru a fi mancarea noastra.” Totul este pentru noi si noi suntem stapanii lumii. Aceasta este violenta mintii care duce la violenta fizica.
Mahavira a vazut lumea ca pe un loc sacru. Pasarile, florile, fluturii si copacii sunt sacri; riurile, solul si oceanele sunt sacre. Viata ca un tot este sacra. Toate interactiunile noastre cu alti oameni si cu lumea naturala trebuie sa se bazeze pe aceasta incredere sacra, pe reverenta profunda pentru tot ce este viata. Nonviolenta mintii trebuie tradusa in nonviolenta vorbei.

Vorbirea rea, dura, neadevarata, inutila, neplacuta si ofensiva este violenta. Folosirea cu indemanare a limbajului este o indemanare sacra. Mahavira a insistat ca noi trebuie sa-i intelegem pe ceilalti inainte de a vorbi. Limbajul poate sa exprime doar un adevar partial; de aceea nonviolenta este ghidul esential al cuvintelor pe care le rostim. In acest context, Mahavira a dat tacerii o valoare foarte mare. Un calugar jain este numit muni, insemnand ‘cel tacut’.

Nonviolenta mintii si a vorbirii duce la noviolenta actiunii. Scopul nu poate justifica mijloacele. Mijloacele trebuie sa fie compatibile cu scopurile. De aceea, toate actiunile umane trebuie sa fie prietenoase, neagresive, sa aiba compasiune. Nu provocati rau. Fara daca si dar. Fara compromis. Nonviolenta lui Mahavira este dragostea neconditionata fata de toate fiintele.

Aceasta nonviolenta este principiul suprem al Jainismului. Toate celelalte principii isi au originea in nonviolenta. Nonviolenta este inceputul si sfarsitul. Intrucat tot ce e viata e sacru (all life is sacred) nu putem sa incalcam sau sa profitam de acele forme de viata care ar putea fi mai slabe decat noi. Ahimsa este mai mult decat “Traieste si lasa sa traiasca”: este “Traieste si iubeste.”

Sanyama (Simplitatea si traiul cumpatat)

Al doilea principiu este sanyama, insemnand simplitate, autocontrol, suficienta si frugalitate.
Sanyama inseamna a te multumi cu mai putin. Ideea ca orice am avea, sau oricat am avea nu este niciodata de ajuns este sursa suferintei. Jainilor li se cere sa treaca de la “din ce in ce mai mult” la “suficient”.
Pentru Jaini nu exista lipsuri in lume. Exista abundenta Naturii. Doar cand vrem sa stapanim, sa controlam si sa detinem, cream lipsa. Pentru ca niciodata nu putem stapani totul, vom dori mereu mai mult. Acest simt posesiv este sursa lipsurilor. In momentul in care suntem multumiti, si nu dorim sa controlam si sa posedam, avem abundenta.

Paradoxal, aceasta abundenta, conform Jainismului, este accesibila doar celor care invata sa traiasca in limitele a ceea ce le este necesar.

Tapas (Practica spirituala a purificarii, austeritatii, sacrificiului si postului)

Principiul tapas sau autopurificarea reprezinta una din cele mai semnificative contributii ale Jainismului. Cand oamenii isi purifica corpul fizic, au nevoie sa-si purifice si sufletul. Gandurile rele polueaza mintea. Ego-ul, lacomia, mandria, mania si frica contamineaza constiinta. Sufletul sufera din cauza dorintelor, atasamentului si angoaselor. Asa ca Mahavira a conceput cai pentru purificarea mintii, sufletului si constiintei si le-a numit tapas.
Postul, meditatia, restrictiile, pelerinajul si a fi in serviciul celorlalti intra in categoria tapas. Este un fel de exercitiu al sufletului pentru a-ti tine lumea interioara curata si sanatoasa.

Exista 4 practici la care aspira fiecare Jain pentru atingerea libertatii interioare.

Prima este satya (adevarul), care inseamna intelegerea sensului adevarat al existentei si a naturii adevarate a sinelui. Inseamna a intelege realitatea asa cum este si a trata realitatea cu onestitate, vazand lucrurile asa cum sunt fara a le judeca drept bune sau rele. Inseamna “Sa nu minti’ in sensul sau adevarat: nu-ti crea iluzii despre tine insuti. Priveste adevarul fara frica. Lucrurile sunt asa cum sunt. A fi fidel adevarului merge dincolo de constructii mentale si realizeaza existenta asa cum este.
A trai in spiritul adevarului inseamna sa evitam a manipula oamenii sau natura pentru ca nu exista doar un singur adevar pe care mintea sa-l poata cuprinde sau limbajul sa-l poata exprima. A fi in spiritul adevarului inseamna a fi modest si deschis noilor descoperiri, acceptand ca nu exista descoperire finala sau decisiva. Adevarul este ceea ce este: acceptati ceea ce este asa cum este, vorbiti despre el asa cum este, si traiti-l asa cum este. Orice individ sau grup care pretind ca stiu tot adevarul este implicat prin definitie in neadevar.
In cele din urma existenta este un mare mister.

A doua practica este asteya (sa nu furi) ceea ce inseamna a te abtine de la a dobandi bunuri sau servicii peste nevoile esentiale. Este dificil sa stii care sunt nevoile esentiale, deci religia jainilor cere sa evaluam, sa examinam si sa chestionam, zi de zi, ce este trebuinta si ce este lacomie. Diferenta intre necesitate si lacomie poate fi confuza si de aceea examinarea necesitatii trebuie facuta cu onestitate.

Principiul asteya presupune ‘sa nu furi’. Acceptiunea acestui termen in Jainism merge dincolo de orice definitie legala. Daca luam de la natura mai mult decat ceea ce ne satisface o nevoie, noi furam de la natura. De exemplu a defrisa in intregime o padure poate fi vazuta ca o incalcare a drepturilor naturii si ca un furt. Asemanator, a lua de la societate sub forma locuintei, hranei si imbracamintii in plus fata de cerintele esentiale ale unui individ inseamna a priva alti indivizi si astfel este furt.

Daca epuizam resursele finite intr-un ritm mai mare decat se pot acestea reface, atunci furam de la generatiile viitoare.
Jainii ar da mai intai, si pe urma ar lua. A lua inainte de a da inseamna ‘a fura’.

A treia practica este bramacarya. Principiul a fost strans legat de conduita sexuala corecta: bramacarya este dragoste fara pofte. Pentru calugari,bramacarya inseamna abstinenta totala, iar pentru laici inseamna fidelitate in casatorie. Orice ganduri, discutii sau acte care injosesc, depreciaza si abuzeaza trupul sunt impotriva principiului bramacarya. Trupul este templul fiintei pure si de aceea nici o activitate nu trebuie sa profaneze templul trupului.

Al patrulea principiu este aparigraha (nonposesivitatea), care inseamna nonacumularea de lucruri materiale. Daca nimeni nu tezaurizeaza, detine, poseda sau acumuleaza, atunci nimeni nu va fi privat. Aparigraha inseamna a imparti si a trai fara ostentatie si fara a afisa bogatia. Hainele, hrana si mobilele trebuie sa fie simple, elegante dar minime. “Simplu in mijloace, bogat in scopuri” este practica jainista. Daca petrecem prea mult timp avind grija de posesiuni nu mai avem timp pentru a avea grija de suflet.
Aparigraha inseamna sa nu dobandesti ceea ce nu este necesar, recunoscand ca orice dobandesti iti va crea obligatii puternice. Eliberati-va de achizitiile neesentiale si veti fi liberi. Pentru jaini este un imperativ moral sa traiasca simplu pentru ca altii sa poata pur si simplu trai.

Exista circa patru milioane de jaini, cei mai multi in nord vestul Indiei. In afara Indiei jainii traiesc in Africa de Est, Marea Britanie si Statele Unite. Aproape toti acestia au origini indiene. Jainii nu-i convertesc pe ceilalti la religia lor. Ei cred ca nu exista un singur adevar, exista multe adevaruri. Acest sistem al adevarurilor multiple este cunoscunt ca Anekant care inseamna pe scurt nu doar o singura concluzie, nu doar o singura realitate, nu doar un singur zeu.

Jainismul diferă de multe alte religii (de cele mai multe, de fapt) prin crezul său profund original în privinţa divinităţii: fiecare suflet este, potenţial, divin. Nu există nici o Fiinţă Supremă care să fi creat, să păstreze sau să aibă puterea de a distruge Universul; acesta există, pur şi simplu, şi nu are nici început, nici sfârşit. Fiecare fiinţă vie are un suflet şi fiecare poartă, încă de la naştere, putinţa de a deveni o zeitate.
Sufletul omului poate fi imperfect, nu îndeajuns de evoluat, aflat încă pe calea lungă ce duce spre desăvârşirea spirituală, dar scânteia divinităţii există în el, iar omul e singur responsabil de ceea ce face cu acest suflu divin cu care s-a născut. Fiecare trebuie să se străduiască, în viaţă, ca prin practicarea Cunoaşterii Drepte, a Purtării Drepte şi a Viziunii Drepte (numite Cele Trei Nestemate ale Jainismului) să urce pe scara evoluţiei spirituale

 Jainismul se remarcă şi printr-o viziune originală asupra conceptului de karma. Dacă în alte religii indiene, karma reprezintă faptele/acţiunile noastre şi efectele lor în viaţa prezentă şi în cele viitoare, jainiştii consideră karma drept un soi de praf invizibil, care se prinde de suflet, atras de ceea ce face omul, de ceea ce spune şi chiar de ceea ce gândeşte. De aceea, învăţătura jainistă predică abţinerea chiar de la gândurile negative despre ceilalţi: gândind rău despre altul, vei suferi tu însuţi o sporire a cantităţii de karma negativă. Iar emanciparea - eliberarea sufletului - este văzută că o curăţare de toată această karma "rea", care încarcă sufletul, împiedicându-l să acceadă la divinitate. Vestea bună este că orice om are puterea - prin strădanie, fireşte - de a se scutura de povară karmică, îndreptându-se spre iluminare sufletească.


Călătoria spirituală porneşte de la admiterea existenţei a două feluri de suflete: cele "pământeşti" sau "lumeşti" (samsarin) care n-au reuşit încă să se lepede de karma, fiind încătuşate încă de lanţurile care le leagă de lumea înconjurătoare, şi cele "eliberate" (siddha), care s-au desprins de constrângerile lumii, din ciclul temporal al vieţii şi al morţii şi astfel devin libere, învingând spaţiul şi timpul.
Sufletele lumeşti se incarnează sub felurite forme în cursul călătoriei lor prin timp: umană, sub-umană (animale, plante), supraumană (zeităţi) sau demonică.
Spre deosebire de alte religii, doctrina jainistă afirmă că omul trebuie să realizeze singur această creştere spirituală, ce culminează cu atingerea statutului zeiesc. Nici un ajutor divin nu îi va fi acordat, nici un fel de "har divin" nu va pogorî asupra lui. Omul şi numai el singur e răspunzător de acţiunile sale şi de ceea ce va deveni.

 Se spune că bibliotecile cele mai vechi din India sunt jainiste, iar printre adepţii acestei religii există dintotdeauna cel mai mare procentaj de ştiutori de carte - poate pentru că în sânul jainismului există o îndelungată tradiţie a studiului, care a dat Indiei mari învăţaţi.
E o religie cu multe aspecte fascinante, de la viziunea cosmologică proprie, până la practicile ascetice care includ postul negru o zi pe săptămâna şi pot culmina cu "postul până la moarte", un obicei care a stârnit în ultima vreme controverse. E vorba despre practica numită Santhara sau Sallekhana -- micşorarea treptată a cantităţilor de hrană şi apă, într-o perioadă îndelungată (care poate ajunge şi la 10-12 ani) până când cel care doreşte să se scuture, astfel, de toată karma se stinge de inaniţie. Ar fi complet greşit s-o numim sinucidere lentă; acesta e un concept occidental, cu conotaţii negative, în vreme ce Santhara e considerată, în religia Jain, înălţătoare, sfântă, plină de demnitate şi vrednică de laudă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu